De ce promovează deputatul Eugen Neață istoria localităților vâlcene

Într-o perioadă în care ritmul cotidian ne îndepărtează tot mai mult de rădăcini, deputatul vâlcean Eugen Neață a ales să readucă în prim-plan istoria locală, ca formă de respect față de comunități și față de oamenii care dau sens acestor locuri. Demersul său nu este unul întâmplător, ci ține de o convingere profundă legată de identitate, memorie și responsabilitate publică.

„Unul dintre lucrurile pe care ni-l datorăm unii altora este să vorbim despre locurile unde ne-am născut. Să le numim, să le povestim și să le iubim!”, a transmis deputatul Eugen Neață, reluând, în această perioadă, proiectul editorial „Despre Vâlcea și despre vâlceni”.

Inițiativa pornește de la ideea că istoria nu este o noțiune abstractă, rezervată manualelor sau arhivelor, ci o construcție vie, formată din oameni, fapte și documente. „Istoria unui loc este istoria comunității de oameni care îl locuiește. Cu fapte și acte, cum se spune. Atestarea documentară a unei localități este prima sa evocare într-un înscris”, subliniază Eugen Neață, explicând importanța documentelor și hărților istorice, a căror autenticitate este de netăgăduit.

Textele dedicate localităților vâlcene nu sunt gândite ca simple articole de lectură, ci ca puncte de pornire pentru dialog în interiorul comunităților. Experiența ediției anterioare a proiectului a demonstrat acest lucru: reacții, completări, corecturi, dar și emoții puternice din partea celor plecați departe de locurile natale.

„Am primit informații în completarea celor publicate de mine, corecturi, atunci când a fost cazul, manifestări de surpriză și de bucurie împărtășite în comentarii de cei pe care viața i-a dus departe de locul natal”, a arătat deputatul.

Dincolo de latura culturală, proiectul are și o dimensiune morală și civică. Eugen Neață își asumă acest efort ca pe o datorie față de județul care l-a trimis în Parlament. „Sunt deputat al tuturor acestor localități și cred că datorez acest efort de cunoaștere și de promovare a comunităților vâlcene, cele care m-au trimis în Parlamentul României”, a precizat acesta.

Promovarea istoriei locale devine, astfel, un act de recunoștință și de legătură între generații. Un mod de a păstra vie memoria locurilor și de a întări sentimentul de apartenență. Sau, așa cum spune chiar inițiatorul proiectului, deputatul Eugen Neață: „Unul dintre lucrurile pe care ni-l datorăm unii altora este să vorbim despre locurile unde ne-am născut. Să le numim, să le povestim și să le iubim”.