Silviu Iliescu, primarul din Lăpușata, critică modul în care se face reforma: „Să decidă sus, nu să ne lase pe noi să facem tăieri”
Discuțiile despre restructurarea administrației publice au ajuns și la nivelul comunelor mici, însă modul în care sunt formulate măsurile ridică semne de întrebare. Primarul comunei Lăpușata consideră că responsabilitatea deciziilor este împinsă în mod incorect către administrațiile locale.
„Acum de ce să cadă tot pe umerii noștri? Să decidă sus, nu să ne lase pe noi să facem tăieri. Eu așa văd lucrurile”, a spus primarul Silviu Iliescu.
Edilul atrage atenția că primarii ajung, astfel, în postura ingrata de a lua decizii nepopulare, fără să aibă control real asupra cadrului legal sau asupra bugetelor. În opinia sa, o reformă autentică trebuie asumată la nivel central, cu reguli clare, criterii unitare și soluții aplicabile în mod egal.
În lipsa acestora, administrațiile locale riscă să fie transformate în simple instrumente de aplicare a unor decizii luate departe de realitățile din teren.
