Mihai Lungan, noul antrenor principal al FC Păușești Otăsău

Clubul FC Păușești Otăsău a anunțat oficial numirea lui Mihai Lungan în funcția de antrenor principal al echipei de Liga a III-a, într-un moment important pentru gruparea vâlceană, aflată la primul sezon la acest nivel competițional.
Tehnicianul revine astfel la Păușești Otăsău, unde a mai activat în trecut în calitate de antrenor secund, fiind un nume cunoscut în cadrul clubului. Mihai Lungan vine de la ACS Păușești-Măglași, echipă care ocupă în prezent prima poziție în Liga a IV-a Vâlcea, rezultat ce confirmă munca și parcursul solid avut de acesta în ultimul sezon.
Din staff-ul tehnic va face parte și Viorel Ciofâcă, care va ocupa funcția de antrenor secund, conducerea clubului mizând pe continuitate, echilibru și experiență pentru a atinge obiectivele propuse în Liga a III-a.
Totodată, reprezentanții FC Păușești Otăsău au transmis mulțumiri fostului antrenor principal, Sorin Bucuroaia, pentru munca depusă, parcursul avut și rezultatele obținute la conducerea echipei. Clubul îi urează acestuia mult succes în continuare în cariera de antrenor.
Conducerea și suporterii FC Păușești Otăsău îi urează lui Mihai Lungan mult succes și îndeplinirea obiectivelor stabilite, într-un sezon care reprezintă o etapă importantă în dezvoltarea clubului