FOTO/VIDEO Percheziții la Sinești: 1.600 kg de articole pirotehnice ridicate de polițiști
Polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au desfășurat, în dimineața zilei de marți, 23 decembrie 2025, o acțiune de amploare împotriva deținerii ilegale de articole pirotehnice.
„Activitățile s-au desfășurat la domiciliul unui bărbat de 35 de ani, din localitatea Sinești, iar în urma perchezițiilor a fost identificată și ridicată o cantitate de aproximativ 1.600 kg de articole pirotehnice, deținute fără drept. Totodată, polițiștii au identificat o armă neletală tip pistol, calibru 9 mm, cu gaze, care prezintă caracteristici specifice armelor supuse autorizării, deținută ilegal. Întreaga cantitate de articole pirotehnice, precum și arma identificată, au fost ridicate în vederea administrării probatoriului”, au comunicat polițiștii vâlceni.
Activitatea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea.
Cercetările continuă sub supravegherea unității de parchet competente, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Reprezentanții IPJ Vâlcea precizează că polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase vor continua și în perioada următoare, activitățile specifice pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor din domeniul pirotehnic.


