Drumul expres Tigveni – km 7, proiect strategic pentru Oltenia! Memorandum pentru deblocarea proiectului

Drumul expres care va asigura legătura dintre zona Tigveni și kilometrul 7, cu conexiune directă la autostradă, intră într-o etapă decisivă. Studiul de fezabilitate este finalizat, iar indicatorii tehnico-economici urmează să fie aprobați în ședință de Guvern. Proiectul prevede realizarea unui drum cu două benzi de circulație, considerat vital pentru mobilitatea și dezvoltarea economică a județelor Vâlcea, Argeș și Dolj.

Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a lansat un apel ferm către parlamentari și către factorii de decizie de la nivel național pentru susținerea accelerată a proiectului. În acest sens, acesta a inițiat un memorandum care va fi propus spre semnare tuturor județelor implicate, parlamentarilor și autorităților relevante.

„Îi îndemn pe toți parlamentarii și pe toți vâlcenii cu influență la nivel național să susțină acest proiect, iar pentru asta eu, ca președinte al Consiliului Județean, am inițiat un memorandum pe care vreau să-l semneze județele Dolj, Vâlcea și Argeș”, a declarat Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea.

Șeful administrației vâlcene acuză întârzierile generate de lipsa de implicare și de blocajele birocratice din zona Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, situație pe care o compară cu alte proiecte majore amânate, precum cel privind alunecarea de teren de la Călimănești.

„Este vorba de indolență, incompetență și de pretenția unor funcționari de a ne răspunde doar cu hârtii și justificări. Nu vă jucați cu acest drum expres”, a afirmat Constantin Rădulescu.

Președintele CJ Vâlcea a subliniat că memorandumului inițiat are rolul de a pune presiune publică și instituțională pentru deblocarea rapidă a proiectului, avertizând că va continua demersurile la cel mai înalt nivel guvernamental.
„Legătura cu autostrada se va face, vă garantez. Am discutat cu ministrul Transporturilor pe această temă și, după sărbători, îi voi prezenta draftul acestui memorandum. O să stau pe capul lui și, dacă nu mă va băga în seamă, o să-i cer chiar să plece de acolo”, a mai declarat Constantin Rădulescu, președintele CJ Vâlcea.

Drumul expres Tigveni – km 7 este considerat un proiect regional major, cu impact direct asupra fluxurilor de transport, atragerii investițiilor și conectării rapide a Olteniei cu rețeaua națională de autostrăzi. Implementarea sa rapidă este văzută ca o condiție esențială pentru reducerea decalajelor de infrastructură dintre regiuni.