Gala CS Vâlcea 1924, bilanț de performanță și energie pentru viitor

Sportivii Clubului Sportiv Vâlcea 1924 au fost în centrul atenției la gala anuală a clubului, un eveniment dedicat atât rezultatelor obținute în acest an competițional, cât și oamenilor care îi susțin zilnic în drumul spre performanță. Manifestarea a inclus și o prezentare a tuturor secțiilor clubului, conturând imaginea unui proiect sportiv care a cunoscut o creștere accelerată în cei trei ani de la înființare.

Prezent la eveniment, Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea, a subliniat atașamentul față de club și încrederea în evoluția acestuia, mai ales în perspectiva sezonului următor, atât pentru echipa de baschet „Lupii Negri”, cât și pentru celelalte secții.

„ Am fost alături de ei într-un moment de sărbătoare și m-am bucurat să le simt energia și plăcerea de a face sport. Sunt mulți, sunt tineri frumoși și talentați, iar eu sunt tare mândru de ei!
Pentru mine, CS Vâlcea 1924 este un proiect de suflet, construit cu bună-credință, și îi felicit sincer pentru toate realizările din acești ani. Sunt convins că anul viitor va fi unul spectaculos pentru Lupii Negri la baschet, dar și pentru sportivii din celelalte secții ale clubului”, a declarat Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea.

Oficialul a evidențiat potențialul sportivilor, majoritatea tineri talentați, și a lansat un apel către publicul vâlcean de a rămâne alături de echipele clubului, susținând sportul de performanță local.

Gala CS Vâlcea 1924 a fost, astfel, nu doar un moment de sărbătoare, ci și o confirmare a faptului că proiectul sportiv vâlcean are fundații solide și perspective ambițioase pentru anul viitor.