Crăciunul care ne adună. Vâlcea, între colind, lumină și liniștea lucrurilor simple

În fiecare iarnă, Vâlcea își schimbă ritmul. Graba se domolește, iar satele și orașele par să respire altfel. Crăciunul nu vine aici doar cu lumini și brazi împodobiți, ci cu o stare aparte, în care tradiția, credința și comunitatea se împletesc firesc.

Pe ulițele din Mălaia, Vaideeni, Costești sau Popești, colindele încă se aud ca odinioară, spuse rar, cu emoție, nu grăbite. În Râmnicu Vâlcea, luminile din centru atrag familii întregi, dar adevărata sărbătoare se simte mai ales în spatele porților, acolo unde mirosul de cozonac și lemn ars spune povestea Crăciunului vâlcean.

La biserici, slujbele de sărbătoare adună oameni de toate vârstele. Pentru mulți, Nașterea Domnului rămâne momentul în care își regăsesc liniștea și sensul. Așa cum este consemnat în Evanghelia după Luca, mesajul Crăciunului rămâne neschimbat peste veacuri: „Nu vă temeți; căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi S-a născut astăzi Mântuitor, Care este Hristos Domnul” (Luca 2:10–11).

În Vâlcea, Crăciunul mai înseamnă și solidaritate. Vecini care se ajută, mese pregătite pentru cei singuri, pachete lăsate discret la porți. Nu sunt gesturi spectaculoase, dar sunt cele care dau profunzime sărbătorii. Aici, spiritul Crăciunului nu ține de opulență, ci de apropiere.
Poate tocmai de aceea, Crăciunul vâlcean are ceva diferit: nu promite miracole zgomotoase, ci reamintește de cele mici – o masă în familie, o vorbă bună, un colind spus din suflet. Într-o lume tot mai grăbită, Vâlcea păstrează darul rar al unui Crăciun trăit, nu doar bifat în calendar.

Iar când clopotele vestesc Nașterea Domnului peste dealuri și văi, rămâne sentimentul că, măcar pentru o noapte, totul se așază la locul lui.

Letiția Lazăr