Tânăr vâlcean rănit într-un accident la Sibiu
Un șofer din Vâlcea a ajuns la spital după un accident rutier produs pe Șoseaua Alba Iulia din municipiul Sibiu, în zona intersecției cu strada Neppendorf. Două autoturisme care circulau pe direcția Sibiu–Cristian au fost implicate în coliziune.
„Din primele verificări efectuate la fața locului a rezultat că în timp ce conducea un autoturism pe Șoseaua Alba Iulia, în apropiere de intersecția cu strada Neppendorf, pe direcția Sibiu–Cristian, un sibian de 34 de ani nu ar fi păstrat distanța și a intrat în coliziune cu un autoturism condus pe același sens de mers de către un tânăr de 25 de ani din Vâlcea”, a transmis IPJ Sibiu.
În urma impactului, tânărul vâlcean și pasagera sa, o femeie de 27 de ani din Șelimbăr, au suferit vătămări corporale și au fost transportați la spital. În ceea ce privește circulația, polițiștii au precizat că nu au fost mari probleme de trafic, situația fiind gestionată fără blocaje majore.
„Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier și luarea măsurilor legale”, au mai transmis polițiștii din Sibiu.
Cercetările continuă pentru clarificarea tuturor detaliilor.
