FOTO Inundații de moment în Râmnicu Vâlcea și Roșiile

Ploile din această după-amiază au provocat acumulări rapide de apă în două locații din județul Vâlcea: un beci situat pe strada Râureni din municipiul Râmnicu Vâlcea și un altul în localitatea Roșiile.

„Pompierii militari vâlceni au fost solicitați, cu puțin timp în urmă, ca urmare a producerii unor inundații, la două beciuri, în municipiul Râmnicu Vâlcea, strada Râureni, respectiv în localitatea Roșiile”, au comunicat pompierii vâlceni.

La fața locului au fost mobilizate forțe din cadrul inspectoratului, dotate cu mijloace specifice pentru astfel de situații. „S-au deplasat de urgență la locul evenimentelor forțe din cadrul inspectoratului, cu o autospecială pentru muncă operativă, o autospecială de intervenție și 2 motopompe transportabile”, au transmis pompuerii.

Intervenția s-a desfășurat cu operativitate, iar echipajele au constatat că nivelul apei ajunsese la „cca 40-50 de cm”. Reprezentanții ISU au precizat: „aAa a fost evacuată în scurt timp de la sosirea pompierilor militari”.

Nu au fost înregistrate victime, iar situația a fost repusă sub control în timp scurt, prevenindu-se astfel extinderea pagubelor.