Șofer prins băut și cu permisul suspendat pe DJ 678A la Galicea!
Un bărbat de 54 de ani din comuna Galicea a fost oprit de polițiști în seara de 24 noiembrie 2025, după ce a fost surprins conducând pe DJ 678A în condiții care au ridicat imediat suspiciuni. Controlul de rutină s-a transformat rapid într-un caz penal.
“În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea, unde, cu acordul acestuia, i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat că bărbatul figura cu dreptul de a conduce suspendat la momentul depistării”, au precizat polițiștii vâlceni.
A fost întocmit dosar penal, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
• conducerea unui vehicul fără permis de conducere;
• conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, fapte prevăzute și pedepsite de Codul Penal.
Poliția continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
