Eugen Neață: “Drumul expres de la Râmnicu Vâlcea la Curtea de Argeș – Prioritatea care nu mai poate aștepta!”
“Casa noastră-i casa noastră!” – a subliniat deputatul Eugen Neața, reiterând că municipiul Râmnicu Vâlcea și întreg județul au nevoie de un drum expres care să-i conecteze eficient la autostrada Sibiu-Pitești.
În mesajul său public, Neața a atras atenția că rezolvarea acestei probleme nu poate veni din afară: “Nu avem puterea financiară și nici autoritatea să construim noi înșine drumul expres de care este nevoie. Avem însă poziții politice și poziții economice pe care trebuie să le punem în slujba acestei idei”.
Deputatul a subliniat că proiectul drumului expres a fost tratat prea mult ca subiect de dispută politică și prea puțin ca prioritate administrativă și economică: “Așa s-a ajuns aici și trebuie încetat imediat cu războaiele mici, fără viitor. Cineva trebuie să declanșeze o discuție locală serioasă, în urma căreia să pornească un val de voință către guvern și către cei care pot decide finanțarea unui proiect serios de drum expres”.
Neața propune un pas concret: vizite ale decidenților naționali în Vâlcea, pentru a vedea direct traseul optim al drumului și importanța lui pentru regiune. “Ar trebui făcut la fel acum. Decidenții naționali ar trebui aduși aici și plimbați pe traseul pe unde ar fi bine să treacă un drum expres cât mai curând”, afirmă Eugen Neață.
Deputatul atrage atenția asupra responsabilității comunității locale: fără o poziție clară, fermă și unită a vâlcenilor, șansele unui drum expres rapid rămân reduse: „Nimeni nu va lupta pentru binele ei dacă nu o facem chiar noi, cât mai curând și cât mai convingător”.
Un drum expres de la Râmnicu Vâlcea la Curtea de Argeș ar fi nu doar o soluție pentru fluidizarea traficului, ci și un impuls major pentru dezvoltarea economică și turistică a județului, consolidând legătura vitală cu autostrada aflată în construcție.
