Hramul Sfântului Grigorie Decapolitul, la împlinirea a 1183 de ani de la trecerea la cele veșcnice

Anul acesta, când se împlinesc 1183 de ani de la trecerea la cele veșnice a Sfântului Grigorie Decapolitul (†842), Mănăstirea Bistrița din Vâlcea își sărbătorește din nou ocrotitorul spiritual, a cărui prezență a marcat profund istoria culturală și religioasă a acestui ținut. Hramul din 20 noiembrie rămâne una dintre cele mai importante sărbători ale Vâlcii, prilej de rugăciune, dar și de reflecție asupra identității noastre istorice.

Mănăstirea Bistrița, ctitorie a boierilor Craiovești, ridicată între 1492-1494, a primit în anul 1497, prin strădania marelui ban Barbu Craiovescu, cea mai de preț relicvă a sa: moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul, aduse de la Constantinopol. Trupul sfântului, „care nu a putrezit niciodată și s-a dovedit purtător de mari daruri: vindecă bolile trupești și sufletești, aduce ploaia pe timp de secetă” – așa cum menționează izvoarele vechi și tradiția locală – a transformat de-a lungul secolelor acest așezământ într-un centru de pelerinaj și cultură.
Pelerinajele de la Bistrița sunt atestate încă din secolul al XVII-lea, iar racla de argint în care se păstrează moaștele, dăruită în 1656 de Constantin Șerban Voievod, reprezintă un simbol al continuității evlaviei. Minunile consemnate de cronici – izgonirea ciumei din București în 1763, oprirea invaziei de lăcuste din 1778 sau salvarea Vâlcii de seceta din 1859 – sunt parte integrantă a imaginarului spiritual local și a memoriei comunitare.
Viața Sfântului Grigorie, născut în Decapolea Isauriei în jurul anului 780, se desfășoară în perioada disputelor iconoclaste. Personalitate fermă și învățat deprins în tradiția monastică răsăriteană, sfântul se remarcă drept apărător al icoanelor, fapt pentru care îndură prigoane și suferințe. Călătoriile sale – de la Efes la Roma, Siracuza sau Tesalonic – îl transformă într-un pelerin al credinței, iar mutarea sa la Constantinopol, în anul morții, îl regăsește în preajma unchiului său, Sfântul Simeon Mărturisitorul. Sfârșitul vieții sale pământești, la 20 noiembrie 842, a rămas peste veacuri ziua de prăznuire a ocrotitorului Mănăstirii Bistrița.
De-a lungul secolelor, Mănăstirea Bistrița a fost nu doar un loc de rugăciune, ci și un centru cultural fundamental al Țării Românești. Aici a funcționat prima tiparniță instalată de ieromonahul Macarie, iar în secolul al XIX-lea, ansamblul a fost înnobilat de pictura lui Gheorghe Tattarescu, edificând astfel un dialog unic între tradiția bizantină și renașterea artistică românească.
Mâine, pelerinii care vor urca la Bistrița în ajunul hramului se vor alătura unei tradiții neîntrerupte de peste cinci veacuri. Evenimentul nu este doar un moment de profundă trăire religioasă, ci și o mărturie a rezistenței culturale a Vâlcii, un spațiu în care memoria, patrimoniul cultural și spiritualitatea se întrepătrund și dau sens identității noastre istorice.
Ca director al Direcției pentru Cultură Vâlcea, consider că acest hram, la 1183 de ani de la adormirea Sfântului Grigorie Decapolitul, reafirmă rolul fundamental al Mănăstirii Bistrița în formarea și păstrarea culturii românești și în consolidarea continuității noastre spirituale.

Sfinte Grigorie, ocrotitor al Bistriței și vindecător al sufletelor noastre, cu smerenie venim înaintea ta și te rugăm:
Întărește-ne credința, luminează-ne pașii și acoperă-ne cu binecuvântarea ta, așa cum ai făcut peste veacuri pentru cei ce ți-au cerut ajutorul.
Împacă inimile noastre, adu liniște acolo unde este tulburare
și revărsă har peste acest ținut binecuvântat al Vâlcii.
Roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi toți, ca să dobândim sănătate, pace și mântuire.
Amin!

𝐃𝐫. 𝐅𝐥𝐨𝐫𝐢𝐧 𝐄𝐩𝐮𝐫𝐞
𝐃𝐢𝐫𝐞𝐜𝐭𝐨𝐫, 𝐃𝐢𝐫𝐞𝐜𝐭̦𝐢𝐚 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐂𝐮𝐥𝐭𝐮𝐫𝐚̆ 𝐕𝐚̂𝐥𝐜𝐞𝐚