Jefuit, lăsat fără telefon și golit de bani, după o întâlnire! Doi tineri au ajuns după gratii
Poliția municipiului Râmnicu Vâlcea a reținut, în cursul zilei de ieri, două persoane implicate într-un caz de furt și operațiuni financiare frauduloase, după ce un bărbat de 38 de ani a rămas fără telefon, cheia mașinii și, mai grav, fără 32.000 de lei din cont.
În comunicatul transmis de Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea se arată: „Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea au dispus reținerea a două persoane în cursul zilei de ieri”.
Faptele au avut loc în noaptea de 2 spre 3 septembrie 2025, în jurul orei 22.00, când bărbatul ar fi contactat telefonic o tânără pentru servicii sexuale. După întâlnire, femeia ar fi sustras telefonul mobil și cheia mașinii victimei, efectuând apoi transferuri bancare neautorizate printr-o aplicație din telefon. Prejudiciul estimat ajunge la aproximativ 32.000 de lei.
Pentru a-i găsi pe suspecți, anchetatorii au pus în aplicare două mandate de aducere pe raza județului Călărași, cu sprijinul colegilor din cadrul IPJ Călărași.
„Astfel, la sediul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea au fost conduse două persoane, respectiv o femeie de 20 de ani și un bărbat de 28 de ani”, au precizat reprezentanții IPJ.
În urma probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, tânăra a fost reținută pentru 24 de ore, fiind cercetată pentru furt calificat, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată și acces ilegal la un sistem informatic. Bărbatul a fost reținut pentru proxenetism și tentativă la furt calificat.
Amândoi au fost duși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Vâlcea, urmând să fie prezentați astăzi procurorilor pentru măsurile legale ce se impun.
IPJ Vâlcea subliniază în același comunicat: „Facem precizarea că, pe tot parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.”
Cercetările continuă pentru clarificarea întregii activități infracționale.
