
Pariu între primarul Cătălin Avan și fostul primar al Râmnicului Emilian Frîncu
Primarul comunei vâlene Păușești-Otăsău, Cătălin Avan, a lansat o provocare pe pagina personală de facebook:
„Măsurile adoptate cât și cele prevăzute, nu sunt suficiente și nici eficiente pentru reducerea deficitului bugetar. Dacă se vrea reformă, cu adevărat, ar trebui măsuri adecvate, eficiente și echitabile. Creșterea TVA a generat, deja, scumpiri în lanț la toate produsele vizate, fapt ce va afecta puterea de cumpărare a oamenilor cu venituri mici și medii. Mult mai eficiente ar fi creșterea gradului de colectare a creanțelor de către ANAF (TVA, impozite, taxe etc) și penalizarea mai dură a celor care fac evaziune fiscală, inclusiv prin măsuri penale, cu recuperarea prejudiciului. Aplicarea CASS la pensiile peste 3000 de lei este neconstituțională. Mult mai eficientă ar fi impozitarea progresivă a venitului total realizat de o persoană (salarii, indemnizații, pensii etc), luând ca model sistemul de impozitare din SUA, Germania, Elveția, Franța, Italia, Spania etc. Doar câteva state membre UE mai aplică cota unică. Eliminarea/reducerea ajutorului pentru Ucraina și Moldova, precum și a ajutoarelor pentru refugiații ucrainieni (la nivelul celui acordat românilor, inclusiv alocațiile pentru copii), ar duce la reducerea deficitului. Reducerea temporară a cheltuielilor pentru înarmare. Reducerea salariilor/indemnizațiilor/ primelor pentru conducerea/CA companiilor de stat este o altă sursă de reducere a deficitului. Reducerea numărului de secretari de stat/subsecretari/consilieri din administrația centrală, precum și a personalului excedentar (acolo unde se constată ca există, nu ghiotura) din administrația locală este o altă soluție pentru reducerea deficitului. Impozitarea cifrei de afaceri pentru companiile care au cifre de afaceri uriașe, dar profit zero (prin inginerii financiare acestea externalizeaza profitul), respectiv a multinaționalelor, ar constitui o altă soluție pentru reducerea deficitului. Creșterea redevențelor pentru companiile care exploatează resursele naturale (petrol, gaze naturale etc), măcar la nivelul mediu din UE, ar fi o altă sursă de reducere a deficitului. Eliminarea/reducerea subvenției pentru partidele politice și pentru candidații la președenție, ar constitui o altă soluție eficientă și echitabilă pentru reducerea deficitului bugetar. Interzicerea reangajarii pensionarilor proveniti din institutii/companii/regii finanțate de la bugetul de stat, în acestea sau în sistemul public! Tița a zis premierul ca se caută în privat, personal și nu găsește privatul! Dacă s-ar aplica măsurile enumerate mai sus, deficitul bugetar ar scădea considerabil, începând cu 2025, și în 2026, s-ar reduce foarte mult. Doar, dacă ar fi voință politică și implicarea fermă a factorilor decidenți, bineînțeles dacă vor să taie și de la cei bogați (salarii și pensii foarte mari). Cine face pariu că, în urma măsurilor decise de Bolojan, deficitul bugetar nu va fi 8,6% cum a spus Eminența Sa și va fi peste 9,4? Adică fix cât a avut guvernul Ciolacu, fără să taie investiții și fără creșterea TVA? Vreau să văd cine ține”.
Singurul care a acceptat pariul este fostul senator și primar al Râmnicului, Emilian Frâncu. Cătălin Avan a fixat și miza: „Atunci să pariem:100 lei dacă pierdeți și 400 lei eu! Evident că în ianuarie! Când apar cifrele INS! Una peste alta: crești taxe, scazi consumul, reduci investițiile … care să fie rezultatele…economia de piață, nu este condusă de nimeni! Doar de piață!”.