
FOTO Doi pasageri răniți într-un accident rutier pe DN7, la Râmnicu Vâlcea
Astăzi, 26 septembrie, în jurul orei 11:30, pe DN7 – una dintre cele mai circulate artere rutiere din județ – s-a produs un accident rutier la kilometrul 172, pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea, „din primele verificări efectuate s-a stabilit faptul că în eveniment au fost implicate două autoturisme, cauza probabilă fiind pătrunderea pe sensul opus de mers”.
Impactul s-a soldat cu rănirea a doi pasageri, care au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Din fericire, șoferii celor două vehicule nu au fost răniți.
„Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, au mai precizat reprezentanții IPJ Vâlcea.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul.