Mihăeștiul încheie anul cu un parc nou și investiții majore
Primarul Constantin Bărzăgeanu și echipa pe care o coordonează încheie anul 2025 cu investiții importante pentru comunitate. În apropiere de Râmnicu Vâlcea, la Mihăești, se lucrează intens la un nou parc de agrement, destinat atât copiilor, cât și adulților.
„Parcul va fi amplasat în imediata apropiere a sălii de sport din comună și este un proiect așteptat de toți locuitorii. Vestea bună este că nu se folosește nici măcar un leu din bugetul local, întreaga sumă necesară fiind asigurată prin Grupul de Acțiune Locală Oltul Mijlociu”, a precizat primarul Constantin Bărzăgeanu.
Edilul a anunțat și reamenajarea întregii zone limitrofe sălii de sport, lucrările urmând să fie finalizate până în prima zi a anului viitor. „Ne dorim ca această zonă să devină un pol de atracție pentru tineri, familii și pentru toți cei care vor să-și petreacă timpul liber într-un cadru plăcut”, a adăugat primarul.
Nu este singurul proiect aflat în derulare. Se așteaptă și deblocarea unor sume prin Programul Național „Anghel Saligny”, care vor permite continuarea asfaltărilor pe mai multe străzi de interes local, construcția unui pod și rigolarea unui pârâu.
„Toate aceste investiții sunt realizate în proporție de sub 50%, dar vestea bună este că UAT Mihăești nu are datorii față de constructori. Suntem pregătiți să accelerăm ritmul lucrărilor imediat ce fondurile vor fi deblocate”, a subliniat Constantin Bărzăgeanu.
