
Andra Bică, sprijin pentru educație: ghiozdane și șanse noi pentru copiii din Mihăești
Douăzeci de copii din comuna Mihăești au primit astăzi ghiozdane echipate cu rechizite necesare pentru începerea noului an școlar, într-o acțiune susținută de autoritățile locale și de senatorul PSD Vâlcea, Andra Bică.
„Bucuria din ochii lor este dovada că fiecare gest de sprijin contează și poate aduce încredere, curaj și speranță. Educația este cheia viitorului nostru și avem datoria să le arătăm copiilor că nu sunt singuri, că investiția în școală și în pregătirea lor este cea mai sigură investiție pentru comunitate și pentru România”, a transmis senatorul Andra Bică.
Aceasta a ținut să mulțumească primarului Constantin Bârzăgeanu pentru implicare: „Împreună, reușim să oferim acestor copii șansa de a porni pe drumul cunoașterii cu tot ce au nevoie”.
Implicare constantă pentru educație și comunitate
Senatoarea Andra Bică, membră a Comisiei pentru învățământ din Senatul României, și-a asumat în mod consecvent proiecte dedicate copiilor și tinerilor. Recent, a susținut extinderea Programului Național „Masă Sănătoasă”, care va asigura hrană pentru 500.000 de elevi și preșcolari, precum și Legea SRL-FE, ce oferă adolescenților posibilitatea de a-și dezvolta spiritul antreprenorial prin firme de exercițiu.
Totodată, a inițiat și sprijinit modificări legislative care permit autorităților locale să acorde ajutoare financiare pentru nou-născuți, o măsură menită să sprijine familiile tinere.
În plan cultural, Andra Bică a votat pentru alocarea unui procent de 2% din impozitul pe venit către instituțiile publice de spectacole aflate în subordinea autorităților locale, subliniind că „tradiția și cultura autentică sunt parte din identitatea națională și trebuie sprijinite prin politici concrete”.
Politici pentru sănătate și mediu
Pe lângă educație, senatorul vâlcean este implicat și în domeniul sănătății publice. Ea a sprijinit proiectul de lege care înființează Agenția Națională pentru Politici și Coordonare în Domeniul Drogurilor și Adicțiilor, subliniind că „prevenția și tratamentul trebuie să fie priorități naționale”.
De asemenea, în calitate de membră a Comisiei pentru ape, păduri și fond cinegetic, a afirmat că protejarea mediului este una dintre direcțiile sale de acțiune, pledând pentru combaterea defrișărilor ilegale și pentru o gestionare sustenabilă a resurselor naturale. (Letiția Lazăr)