Primăria Orlești investește în educația copiilor și sprijină cadrele didactice

Consiliul Local al comunei Orlești a adoptat, în cadrul ultimei ședințe ordinare, o măsură importantă pentru sprijinirea cadrelor didactice care nu locuiesc în localitate, dar predau la Școala Gimnazială din comună. La inițiativa primarului Constantin Cîrstina, proiectul de hotărâre privind decontarea cheltuielilor de transport a fost votat în unanimitate de cei 11 consilieri locali prezenți.

Astfel, pentru luna iunie 2025, suma de 1.956 lei va fi alocată de la bugetul local pentru acoperirea costurilor de transport ale profesorilor navetiști. Decizia este pe deplin legală și se bazează pe prevederile Legii Educației Naționale, cu modificările și completările ulterioare.

„Considerăm că este o datorie de onoare să sprijinim cadrele didactice care contribuie, zi de zi, la formarea noilor generații. Decontarea transportului nu este un gest simbolic, ci o formă concretă de respect și încurajare”, a subliniat primarul Constantin Cîrstina.

În plus, administrația locală pregătește și alte vești bune pentru comunitate: o grădiniță cu program prelungit va intra în funcțiune, oferind celor mai mici locuitori ai comunei condiții moderne, la standarde europene. Totodată, elevii cu rezultate deosebite la învățătură vor fi recompensați cu premii și cadouri, ca semn de apreciere pentru efortul și performanțele lor.