De luni Păușești reia colectarea deșeurilor reciclabile. Primarul Cătălin Avan: „Ținem localitatea curată, suntem responsabili!”

Începând de luni, 14 iulie, locuitorii comunei Păușești vor beneficia din nou de servicii de colectare a deșeurilor reciclabile, după o perioadă de pauză cauzată de incapacitatea fostului operator de salubritate.

Noul operator va colecta selectiv deșeurile reciclabile – PET-uri, carton, doze și sticlă – o dată la două săptămâni, în fiecare zi de luni. Fiecare gospodărie este rugată să depună deșeurile la poartă, în saci, urmând să primească un sac curat la schimb, pentru a putea continua procesul de sortare și reciclare.

„Luni, 14 iulie (mâine), noul operator de salubrizare colectează din localitatea noastră, după o pauză forțată de neputința fostului operator, deșeurile reciclabile (PET, carton, doze, sticlă)! Și asta se va întâmpla la fiecare două săptămâni, în zi de luni! Cei care dețin astfel de deșeuri sunt rugați să le depună la poartă, în sac, primind sac la schimb! Ținem localitatea curată, suntem responsabili! Mulțumesc pentru înțelegere!” – a declarat primarul Cătălin Avan.

Inițiativa vine ca parte a eforturilor administrației locale de a menține comuna curată, modernă și aliniată normelor europene privind protecția mediului. Autoritățile fac apel la cetățeni să sprijine acest demers printr-un gest simplu, dar important: reciclarea.