
Festivalul Peștelui de la Budești – gusturi desăvârșite și comunitate unită, la ediția a IV-a
Comuna Budești a devenit, weekendul trecut, un adevărat pol al tradițiilor culinare și al bunei dispoziții. Festivalul Peștelui, ajuns la ediția a IV-a, a adunat sute de oameni în satul Racovița, în locul bine cunoscut localnicilor sub denumirea de „Brutărie” – un spațiu devenit emblematic pentru evenimentele comunității.
Grătarele au sfârâit încă de la primele ore, ceaunele au fost puse la fiert, iar mirosul de pește proaspăt gătit a umplut aerul și a atras vizitatori din toate satele comunei și nu numai.
Peștele, vedeta absolută a festivalului
De la pește prăjit la grătar, la saramură și ciorbe aromate, bucătarii s-au întrecut în rețete tradiționale și reinterpretări îndrăznețe. În cadrul concursului gastronomic de duminică dimineață, cele mai gustoase preparate au fost premiate de un juriu format din cunoscători și reprezentanți ai comunității.
“Îi felicit pe toți cei care s-au implicat. Oamenii din Budești știu să gătească și știu să se bucure împreună. Festivalul acesta e pentru toți”, a declarat primarul Ionel Vlădulescu, prezent pe tot parcursul evenimentului.
Alături de edil s-au aflat numeroși invitați: consilieri județeni, consilieri locali și mulți locuitori veniți din întreaga comună.
Emoție, tradiție și spectacol
Festivalul nu a fost doar un festin culinar, ci și un prilej de emoție și sărbătoare comunitară. Unul dintre cele mai apreciate momente a fost premierea cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsnicie, adevărate repere de stabilitate și devotament în comunitate. Aceștia au fost felicitați și aplaudați de toți cei prezenți.
Atmosfera de sărbătoare a fost întreținută de spectacole de muzică populară, dansuri tradiționale și parada costumelor populare. Pe scenă au urcat atât copii talentați din comună, cât și elevii Școlii de Belle Arte din Râmnicu Vâlcea, care au încântat publicul cu momente artistice deosebite.
“Organizat pentru prima dată în urmă cu patru ani din fonduri europene, Festivalul Peștelui a devenit, de-a lungul anilor, o adevărată sărbătoare a localității Budești, care continuă și astăzi prin eforturile Primăriei și ale Consiliului Local Budești.
M-am bucurat să-i reîntâlnesc pe domnul primar Ionel Vlădulescu și pe oamenii buni din Budești – practic vecinii mei, eu fiind din Nicolae Bălcescu – în sărbătoare.
Sănătate și spor în toate celor care au fost prezenți sau celor care vor urmări, în social media, această postare și sunt vâlcenii noștri dragi din Budești”, a declarat președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu.
Meșteșuguri și produse locale
Pe izlazul amenajat s-au regăsit și standuri cu produse tradiționale, dulciuri, suveniruri și obiecte de artizanat, lucrate cu migală de localnici. Festivalul a oferit, astfel, o experiență completă, autentică, în care tradiția și comunitatea s-au împletit armonios.
“Mulțumesc tuturor sponsorilor, voluntarilor și celor care au gătit. Mulțumesc colegilor din primărie, consilierilor și tuturor celor care au sprijinit acest eveniment”, a transmis, la final, primarul Ionel Vlădulescu.
Timp de două zile, comuna Budești a fost un loc în care savoarea, muzica și solidaritatea au creat o atmosferă de neuitat. Festivalul Peștelui devine, cu fiecare ediție, o tradiție tot mai iubită, iar cei care au participat deja spun că vor reveni cu siguranță și la anul.