Nimicnicia unor guvernanți non – empatici

Salariul CEO-ului de la Nuclearelectrica e de 684.000 de lei.
Acesta a primit şi bonusuri de performanţă (componenta variabilă) – 222.464 lei în 2022, 1,43 mil. lei în 2023 şi 1,71 mil. lei în 2024. Adică vreo 40.000 de euro pe lună. Iar Guvernul Bolojan vrea să pună mamele să plătească asigurări medicale !
Marian Enache, președintele Curții Constituționale, a reușit în 2023 să strângă din bani publici peste 1,1 milioane de lei, adică peste 19.000 de euro pe lună. Nu este vorba de o afacere privată de succes sau de o moștenire fabuloasă, ci de pensia și salariul încasate simultan de la statul român, Iar Guvernul Bolojan vrea să impoziteze pensile mai mari de 3 mii de lei și să le pună CASS.
Ministerul fondurilor europene (Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene – MIPE), are peste 2.000 de angajați, deci o armată de oameni, care au reușit până în acești ani să își optimizeze câștigurile. Cum? Și-au impus în salariu un stimulent de fonduri europene, 50%. Peste acest stimulent și-au mai dat un spor de fonduri europene, 45%. Peste acest spor și peste stimulent și-au mai dat un spor de condiții vătămătoare, 15%, și au ajuns să aibă salariile cu 110% mai mari. Iar Guvernul Bolojan mărește TVA la medicamentele bolnavilor, pune TVA la mâncarea celor din Căminele de Bătrâni, la combustibilul microbuzelor școlare și la masa școlarilor, micșorează bursele studenților și crește TVA la cărți și manual deși în România piața de carte este cea mai mică din UE.
CFR Călători are 16 tipuri de sporuri iar șeful CFR Călători a câștigat lunar anul trecut cu 5 mii de lei mai mult decât fostul președinte al țării. Iar Guvernul Bolojan mărește TVA la pâine, ulei, la mâncarea pentru animale de companie, la curentul electric și la apa potabilă.
Anton Hadăr, liderul Federației Sindicale “Alma Mater” ia bani din 16 locuri distincte, bani publici. Fizic este imposibil să se achite de sarcinile de mai jos care îi aduc, anual, 100.000 de euro. În 2024 a câștigat 549.000 lei, adică 45.000 lei pe lună sau 9.000 euro. Iar Guvernul Bolojan refuză impozitarea progresivă, dar vrea mărirea normelor pentru cadrele didactice pentru a scădea cheltuielile salariale cu dascălii.
Venitul net pe care–l încasează lunar directorul STB este, după plata taxelor și impozitelor, de cca 63.180 lei, adică echivalentul a 12 mii de euro lunar. Iar Guvernul Bolojan vrea impozit mărit și CASS mărit pentru firmele care transport produse agricole și pentru fermieri.
Românii sunt loviți din toate părțile de măsurile aberante de austeritate ale Guvernului Bolojan în timp ce mii de sinecuriști se îndoapă cu salarii babane din Companiile Naționale de investiții, din diverse oficii, sute de agenții guvernamentale și aproape 200 de institute de cercetare fantomă.
Lipsiți de logică, empatie și bun simț sunt nu doar acești guveranți, ci și parlamentarii care nu vor vota moțiunea de cenzură împotriva acestor farisei!

Traian Guminski