VIDEO Incendiul de la Câineni, a treia zi de luptă cu flăcările! Gol alpin și pădure afectate pe aproape 10 hectare

Incendiul de vegetație izbucnit în comuna Câineni a intrat, sâmbătă, în a treia zi de intervenții susținute. Pompierii vâlceni, sprijiniți de lucrători silvici și personal din cadrul obștilor locale, continuă să acționeze pentru stingerea ultimelor focare din zona montană, în special în fondul forestier.

Ziua a doua – 4 iulie

Vineri dimineață, forțele ISU Vâlcea – în principal de la Stația de Pompieri Brezoi – au fost sprijinite de membri ai Obștii Robești și ulterior de un echipaj de la Punctul de Lucru Bunești și cinci persoane din cadrul Obștii Clăbucet. În acea etapă, incendiul se manifesta în pădurea de rășinoase, afectând o suprafață de aproximativ 1 hectar, în timp ce în zona de gol alpin nu se mai observa fum vizibil. Suprafața totală estimată ca afectată era de circa 7 hectare.

Spre seară, pompierii au început retragerea din fondul forestier, după ce s-a constatat că fumul a dispărut în zona în care s-a intervenit. Suprafața de pădure afectată s-a stabilit la 1,5 hectare. În zona de gol alpin, intervenția a continuat cu lucrători din cadrul Ocolului Silvic Clăbucet, însă fumul se rărise vizibil față de orele anterioare.

„Misiunea se reia dimineață”, a transmis vineri seară maiorul Sorin Albinaru, purtător de cuvânt al ISU Vâlcea.

Ziua a treia – 5 iulie

Sâmbătă dimineață, forțele ISU Vâlcea s-au întors în zona afectată pentru a lichida complet ultimele focare și pentru a verifica minuțios terenul. Suprafața estimată rămâne aceeași: 8 hectare în golul alpin și 1,5 hectare de fond forestier.

În sprijinul pompierilor acționează 5 lucrători silvici și 5 membri SVSU. Nu s-a impus, până în prezent, intervenția aeriană, incendiul fiind localizat. Eforturile sunt concentrate acum pe identificarea și stingerea punctelor cu risc de reaprindere.

Intervenție în teren accidentat

Operațiunea este una dificilă, desfășurându-se în teren montan, cu acces dificil și condiții meteo variabile. Autoritățile rămân în alertă, iar misiunea este considerată în continuare în dinamică.

Vom reveni cu informații actualizate în funcție de evoluția situației.