
Arde muntele la Câineni! Incendiu de vegetație în golul alpin, pompierii intervin în zonă greu accesibilă
UPDATE: Primul focar, cel mai mare, a afectat până acum 5-6 hectare. Din fericire, nu există gospodării sau construcții în apropierea focarelor, astfel că riscul pentru populație a fost evitat. Cu eforturi considerabile, echipele de intervenție au reușit să localizeze focarele, însă stingerea acestora s-a dovedit dificilă. La fața locului au intervenit 14 pompieri cu 6 mijloace tehnice, sprijiniți de doi civili voluntari. După mai multe ore de luptă cu flăcările, forțele de intervenție s-au retras temporar din zonă. Focarele nu au fost încă lichidate. Operațiunile de stingere vor fi reluate în cursul dimineții, în funcție de condițiile meteorologice.
Un incendiu de vegetație uscată și fond forestier a izbucnit, în această după-amiază, în localitatea Câineni, într-o zonă de gol alpin. Flăcările au fost observate de șeful Salvamont Brezoi, care a alertat de urgență autoritățile. Intervenția este în desfășurare, iar misiunea pompierilor este îngreunată de terenul extrem de dificil.
La fața locului s-au deplasat inițial forțe din cadrul Stației de Pompieri Brezoi, alături de reprezentanți ai Salvamont Brezoi pentru recunoaștere și evaluarea situației. În scurt timp, au fost anunțate Obștile Clăbucet și Valea Lotrului, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Câineni.
Pentru a suplimenta eforturile de stingere, Detașamentul de Pompieri Râmnicu Vâlcea a trimis în sprijin patru autospeciale de intervenție rapidă, un vehicul utilitar tip UTV, precum și o cisternă cu o capacitate de 1,5 tone.
“Zona este foarte greu accesibilă, ceea ce face intervenția complicată. Se acționează cu mijloace specifice terenului montan”, a transmis maiorul Sorin Albinaru, purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea.
La acest moment, nu există informații despre extinderea focului către zone locuite, însă autoritățile monitorizează cu atenție evoluția incendiului. Intervenția este în dinamică, iar eforturile de stingere continuă.