FOTO/VIDEO Operațiune de salvare reușită la barajul Mălaia! Vițea salvată de pompieri și Salvamont

O misiune inedită și dificilă a fost dusă la bun sfârșit în cursul acestei zile de către salvatorii vâlceni. O bovină, aflată în pericol într-o zonă greu accesibilă din apropierea barajului Mălaia, a fost salvată cu succes de echipaje ale ISU Vâlcea și Salvamont.

Pompierii Stației Brezoi s-au deplasat rapid la fața locului cu o autospecială de intervenție și o barcă pneumatică, fiind sprijiniți de un echipaj Salvamont. Animalul, blocat la baza unui versant abrupt, în apropierea râului Lotru, se afla într-un real pericol, în medii ostile vieții.

Intervenția a fost una de durată, solicitantă fizic și psihic, dar a fost finalizată cu succes datorită colaborării exemplare dintre cele două structuri de salvare, care au dat dovadă de profesionalism, răbdare și determinare. În sprijinul salvatorilor au venit și câțiva localnici, contribuind la reușita acțiunii.

„Animalul a fost extras în siguranță și se află acum în stare foarte bună. Felicitări tuturor celor implicați în această misiune dificilă!”, a declarat maiorul Sorin Albinaru, purtător de cuvânt al ISU Vâlcea.