
Lupii Negri au pierdut pe terenul Stelei
Fără Gray, Uță și Sabin, greul a picat pe umerii lui Cornelius Hudson în meciul pe care CS Vâlcea 1924 l-a jucat în deplasare cu Steaua București.
Americanul și-a făcut datoria, cu 26 de puncte, 7 recuperări și 6 assist-uri. TaLon Cooper a fost și el peste media echipei, a încheiat cu 13 puncte, 7 recuperări și 3 pase. Nu a fost suficient, însă. Apărarea Lupilor Negri nu a funcționat ca de obicei, steliștii s-au autodepășit și așa a ieșit un meci extrem de echilibrat și tensionat până la final. Pronosticurile îi dădeau pe vâlceni mari favoriți și elevii lui Arturo Alvarez au confirmat în primul sfert pe care l-au câștigat clar:10-25. În sfertul al doilea, gazdele au muncit ca niște furnicuțe și au redus din handicap: 37-44. Sfertul al treilea le-a aparținut baschetbaliștilor de la CS Vâlcea și scorul de 55-67 le dădea speranțe mari membrilor galeriei Brigada Zăvoi care au făcut deplasarea la București. Sfertul decisiv a fost palpitant. Gazdele au recuperat punct după punct și, după un final incendiar, s-au impus cu 86-83!
CS Vâlcea a rămas pe locul secund al clasamentului, având în vedere că UBT Cluj-Napoca a pierdut pe propriul teren cu CSM Timișoara. Elevii lui Alvarez au un final de sezon regulat incendiar, cu meciuri contra echipelor care au dominat baschetul masculine românesc în ultimii ani, pe propriul teren cu UBT Cluj-Napoca și în deplasare cu CSM Oradea.