Investiții din fonduri europene la Budești

Mai multe proiecte vor fi realizate pe bani europeni, inclusiv montarea de stații de încărcare pentru mașini electrice și panouri fotovoltaice pe toate clădirile care aparțin primăriei.

„Un alt proiect important este extinderea iluminatului stradal. Tot anul acesta vom începe lucrările pentru construirea unei școli noi în satul Bârsești,” a precizat primarul Ion Vlădulescu.
De asemenea, o clădire care a funcționat ca școală va fi transformată într-un centru de zi pentru vârstnici, oferind servicii de îngrijire și activități sociale pentru persoanele în vârstă.
„Dacă lucrurile merg bine și finanțările vor fi realizate așa cum ne-am propus, doar din fonduri europene vom aduce în localitate peste 4 milioane de euro”, spune Ionel Vlădulescu.