Grenadă din Primul Război Mondial, găsită în curtea unei case la Vlădești

Pompierii pirotehnicieni din cadrul ISU Vâlcea au intervenit, în cursul acestei zile, pentru asanarea unui element de muniție neexplodată, descoperit în localitatea Vlădești.

Apelul la 112 a fost făcut de un localnic care a găsit muniția în timp ce săpa un șanț în curtea casei. La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție, care a asigurat perimetrul până la sosirea echipei pirotehnice.

Specialiștii au ridicat o grenadă de mână defensivă, echipată cu focos, provenind din perioada Primului Război Mondial. În urma verificărilor efectuate în zonă, nu au fost identificate și alte elemente de muniție.