
Nou episod de indiferență la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Vâlcea: “Nu avem ce să-i facem!”! Bătrân căzut în curte și lovit la cap
Acuzații de dezinteres la adresa medicilor de la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Vâlcea din partea unui vâlcean care a făcut public pe rețeaua de socializare faptul că medicul de gardă nu a vrut să ajute un om care a căzut în curtea unității și s-a lovit la cap. Reprezentanții spitalului au reacționat imediat cu un comunicat de presă prin care se încearcă disculparea reacției medicului.
Este vorba despre un bătrân de 75 ani, care potrivit reprezentanților SJU Vâlcea, a fost adus sâmbătă la unitatea medicală cu ambulanța, fiind în stare avansată de ebrietate.
„Astăzi am fost la Spitalul județean Rm. Vâlcea cu o mică urgență, ulterior așteptând afară l-am văzut pe acest domn în vârsta că este amețit, s-a prăbușit brusc la pământ, impactul i-a provocat răni majore craniene. Bineînțeles ca am intervenit imediat, am alergat într-un suflet către Urgența spitalului și am strigat după ajutor. ”Avem nevoie de ajutor, un domn a căzut și s-a lovit la cap foarte rău”!
M-am așteptat să vină cineva repede, dar din păcate am primit acest răspuns de la doctorul de gardă UPU: „Păi și noi ce să-i facem? Nu avem ce să-i facem!!!”. M-am întors imediat la domnul rănit și l-am ajutat să se ridică alături de încă 2 persoane din curtea spitalului județean, gardianul de la Delguard a adus un scaun pentru a-l transporta cu ușurință în interior. Ăștia sunt doctorii de la Spitalul Județean, cu salarii foarte frumoase, plătiți din banii oamenilor de rând…. Felicitări România!”, a scris vâlceanul pe un grup de socializare.
Postarea a stârnit revoltă printre utilizatorii Facebook: Trebuia sunat la 112 și spus că o persoană a amețit și căzut în curtea spitalului și ca solicitați ajutorul unui echipaj de ambulanta”.
“Toți pacienții vor fi tratați cu toată atenția, conform procedurilor medicale, chiar și cei care vin în stare avansată de ebrietate, cum s-a întâmplat și astăzi!
În data de 22.02.2025, la Secția de Primiri Urgențe din cadrul SJU Vâlcea, a fost adus cu ambulanța un pacient în vârstă de 75 de ani, aflat în stare avansată de ebrietate.
Pacientul a fost evaluat de către personalul nostru medical și, în urma examinării inițiale, i-a fost recomandată investigația CT, ca parte a protocolului standard de îngrijire.
În intervalul de așteptare pentru efectuarea investigației, pacientul a părăsit salonul, în mod agresiv și necontrolat, îndreptându-se spre ieșirea din unitatea medicală.
În timpul deplasării neautorizate spre poarta spitalului, acesta s-a dezechilibrat, a căzut și a suferit o lovitură la cap.
Personalul medical a intervenit prompt și a acordat îngrijirile necesare pe loc.
După stabilizare, pacientul a fost transportat și a efectuat investigația tomografică programată.
În urma finalizării procedurilor medicale și a unei reevaluări a stării generale de sănătate, pacientul a fost externat în siguranță, fiind însoțit și preluat de preotul paroh din Jiblea, care a asigurat îngrijirea și supravegherea acestuia după externare.
Conducerea spitalului subliniază importanța respectării indicațiilor personalului medical și a protocolului de siguranță internă, pentru prevenirea unor astfel de incidente și asigură comunitatea de implicarea și promptitudinea personalului medical în gestionarea oricăror situații neprevăzute”, este comunicatul transmis de SJU Vâlcea.