FOTO Accident la Tomșani! Persoană încarcerată salvată de pompierii vâlceni
Update: Din nefericire, bărbatul în vârstă de 74 ani nu a răspuns manevrelor de resuscitare , fiind declarat decesul acestuia.
Un accident rutier a avut loc în urmă cu puțin timp pe DJ 646, în comuna Tomșani. Un bărbat de 74 de ani, din Tomșani, în timp ce conducea autoturismul, a pierdut controlul volanului, părăsind partea carosabilă și a intrat într-un șanț, iar două persoane au fost rănite. La fața locului se deplasează polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Horezu.
“Pompierii militari vâlceni intervin cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, la un accident rutier produs în localitatea Tomșani. La intervenție participă și o ambulanță SAJ. În evenimentul rutier este implicat un singur autoturism și 2 persoane, dintre care una încarcerată. Persoana încarcerată a fost extrasă cu celeritate și a fost predate, inconștientă, echipajelor medicale, care au început imediat manevrele de resuscitare. Cealaltă persoană se autoevacuase până la sosirea salvatorilor și este evaluată de un echipaj SAJ, fiind conștientă și cooperantă”, a comunicat maior Albinaru Sorin – purtător de cuvânt al ISU Vâlcea.
În urma accidentului, șoferul a fost găsit în stare de inconștiență și a fost preluat de echipajele medicale sosite la fața locului, fiind supus manevrelor de resuscitare. De asemenea, în autoturism se afla și un pasager, un bărbat de 34 de ani, din aceeași localitate, care a suferit leziuni ușoare, conform primelor evaluări.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele exacte ale producerii accidentului.