![](https://evenimentvalcean.ro/wp-content/uploads/2024/12/FB_IMG_1734085240661-840x200.jpg)
FOTO: Europe Direct Vâlcea – un centru despre Europa la Vâlcea! Ateliere, informații, socializare
Și în acest an, Europe Direct Vâlcea a avut o activitate intensă, asta și grație faptului că asociația are coordonator pe inimoasa Dana Rădulescu. Obiectivul Centrului EUROPE DIRECT Vâlcea este că cetăţenii, atât din zonele rurale, cât şi din zonele urbane ale judetului Valcea, să poată avea un acces facil la informaţii privind toate domeniile în care Uniunea Europeană îşi desfăşoară activităţile şi modul în care acestea le afectează viaţa de zi cu zi. Și obiectivul a fost îndeplinit în 2024.
Astfel, au avut loc activități de informare pe teme europene, dialoguri și dezbateri de interes public, evenimente dedicate unor grupuri țintă specifice organizate de ED Vâlcea.
De asemenea, centrul coordonat de Dana Rădulescu a distribuit știri și informații de la instituții ale Uniunii Europene iar la sediul de la Biblioteca Județeană Vâlcea au fost materiale de informare disponibile, provenite de la Oficiul pentru Publicații al U.E. sau editate de ED Vâlcea.
Program de audiențe al Avocatului Poporului
ED Vâlcea a fost gazda mai multor sesiuni de audiențe acordate de Avocatul Poporului- Biroul territorial Pitești. Ultima audiență a avut loc pe 11 decembrie și mulți vâlceni au mers să ceară sfaturi. Următoarea sesiune de audiențe va avea loc pe 19 februarie 2025 și înscrieririle se pot face la Centrul de Informare, parterul Bibliotecii. Petițiile adresate instituției Avocatului Poporului trebuie făcute în scris și să indice numele și adresa persoanei fizice lezate în drepturile și libertățile acesteia, drepturile și libertățile încălcate, precum și autoritatea administrativă sau funționarul public în cauză.
Clubul de Engleză, atracție pentru tineri și nu numai
Tot ED Vâlcea a organizat un club de engleză la care au participat mulți tineri de-a lungul acestui an. La ultima sesiune din 2024, care a avut loc la Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul”, la clubul de limba engleză s-au făcut exerciții, într-o recapitulare a noțiunilor învățate anterior. Următoarea întâlnire va avea loc luni, 13 ianuarie 2025, de la ora 15.00. ”Mulțumim participanților și voluntarelor EUROPE DIRECT – Carmen Ioana Lăzărescu și Daria Maria Tătuț, cărora le urăm vacanță plăcută și sărbători fericite! ”, spun organizatorii.
Voluntari la Europe Direct
În fiecare an, ED Vâlcea se bazează pe aportul voluntarilor. Ziua Internațională a Voluntarului, care s-a serbat în această lună, a coincis cu un luat de rămas bun de la o altă generație de tineri minunați! A fost generația 2024, o generație cu nimic mai prejos de anterioarele, cu dorință de dezvoltare personală, pragmatici, în același timp, dornici de experiențe noi de învățare, dar în alt mod! Voluntarii EUROPE DIRECT Vâlcea au avut un drum lung de parcurs – un an de zile – în care au răspuns diferitelor provocări, cea mai mare fiind… răbdarea de a duce lucrurile la capăt. Tocmai de aceea, au fost și premiate două persoane și nu una. Au fost acordate premiile: Voluntarul anului, pentru cel mai bun punctaj – Claudia Dobrițoiu și Premiul de fidelitate – Yannis Zăuleț.
ECHIPA 2024:
1. DOBRIȚOIU IONELA CLAUDIA – 510 puncte
2. ZĂULEȚ YANNIS ȘTEFAN – 350 puncte
3. STĂNUȘESCU IOANA – 320 puncte
4. MĂRGĂRITA MARIA DARIA – 310 puncte
5. DEACONEASA DELIA NICOLETA – 310 puncte
6. FOTA ELENA DIANA – 300 puncte
7. MĂRĂCINE PETRU RAREȘ – 295 puncte
8. VOICU DENISA GABRIELA – 295 puncte
9. BĂLUȚOIU IOANA MĂLINA – 280 puncte
10. POPA SÂNZIANA – 275 puncte
11. ENI ELENA LAVINIA – 270 puncte
12. LĂZĂRESCU CARMEN – 270 puncte
13. CIURCI RALUCA – ELENA – 265 puncte
14. COVACIU PETRUȚ – 260 puncte
15. CONSTANTIN MARIA ANTINIA – 255 puncte
16. STĂNUȘESCU MARIA – 255 puncte
17. CĂLINESCU SARA ELENA – 255 puncte
18. IRIMIA LUIZA NICOLETA – 255 puncte
19. PĂTRAȘCU ROBERT – 255 puncte
20. ȘERBAN DENIS IONUȚ – 255 puncte
21. TĂTUȚ DARIA MARIA – 250 puncte
22. GHIȚĂ ANDREI – 250 puncte
23. UREZEANU MARIA SARA LORENA – 250 puncte
24. STĂNIȘOR ELENA ALEXIA – 250 puncte
25. DOBRINESCU MARIA CORINA – 250 puncte
26. RĂDULESCU LORENA MARIA – 250 puncte
27. SCĂRLĂTESCU ȘTEFANIA ROBERTA – 250 puncte
28. CULINOVSCHI VLAD – 250 puncte
29. NECHITESCU FLORIN CRISTIAN – 250 puncte