AUR Vâlcea se bazează pe voturile tinerilor: “Luptăm până la capăt, vot suveranist pe 1 și 8 decembrie!”

Cătălin Georgescu a fost cândva propunerea AUR de premier. Pozele lui Simion alături de Georgescu au fost afișate deja de toți candidații AUR la parlamentare.
AUR a obținut în Vâlcea, la alegerile de duminică, al doilea vot ca partid după PSD, dar poate trece pe primul loc dacă votanții lui Călin Georgescu din Vâlcea aleg să susțină listele de candidați ai AUR la parlamentare. Iar votanții aceștia sunt tineri, majoritatea tineri sub 30 de ani.

Dacă vor apuca să-l cunoască pe Antonio Popescu, un organizator al AUR, un creator, consilier județean, familist convins, și pe Dumitru Spau, un alt tânăr de succes, aflați cu șanse reale de a deveni deputat și senator, este logic că tinerii vor prefera mai degrabă listele AUR decât cele SOS!

George Simion, liderul național al AUR l-a felicitat pe Călin Georgescu pentru victoria sa și a anunțat că AUR va fi alături de el pe 8 decembrie, în turul 2: “Luptăm până la capăt, vot suveranist pe 1 și 8 decembrie!” a transmis George Simion.