Florin Ionescu, primarul comunei Stoileşti, un primar care se zbate pentru confortul cetăţenilor

Florin Ionescu, primarul comunei Stoileşti se află la al doilea mandat în fruntea localităţii. Mereu în mijlocul oamenilor, atent la problemele comunităţii, şi-a câştigat repede încrederea oamenilor. Edilul are planuri mari ca această comună izolată să devină una modernă.

Lucrările privind infrastructura s-a aflat mereu pe lista de priorităţi. DC 39 este un drum care a înfruntat vicisitudinile vremii şi la care au fost demarcate lucrările privind consolidarea lui, la kilometrul 4 + 700 de metri, în satul Bulagei, lucrare prinsă în categoria celor pe situaţii de urgenţă. Administraţia locală a încheiat deja licitaţia pentru lucrările de modernizare a DC Bârsoiu – Delureni, pe o lungime de 5 kilometri. Proiectul a fost depus pe Ordonanţa 28. Investiţia se ridică la 4 milioane lei noi şi implică, printre altele, şi realizarea de 3 kilometri de şanţuri betonate şi construirea de podeţe de acces în gospodării. Edilul consideră că lucrările vor începe în primăvară. În doar 4 ani, a reuşit să asfaltez 25 de kilometri de drumuri din 200 de kilometri de drumuri cât are comuna Stoileşti.
Pe lângă proiectele privind asfaltări de drumuri şi sistemul de alimentare cu apă pe care Florin Ionescu, primarul comunei Stoileşti, şi le-a propus, de curând, au fost demarate lucrările privind modernizarea grădiniţei şi şcolii din satul Urşi. Investiţia a fost suportată din bugetul local al comunei şi presupus înlocuirea acoperişului, termoizolarea clădirii şi împrejmuirea clădirii, dar şi construirea unui spaţiu de joacă. „Este cea mai mare grădiniţă din mediul rural din judeţul Vâlcea. Este o clădire foarte mare. Are doar două săli de clase, dar clădirea este cu etaj şi foarte multe încăperi. Sunt în jur de 45 de copii. Acum lucrăm la o documentaţie de accesare fonduri guvernamentale pentru modernizarea şcolii şi grădiniţei Urşi”, ne-a comunicat primarul Florin Ionescu.
De asemenea, Primăria comunei Stoileşti a considerat că o prioritate este realizarea încălzirii centrale la biserica Geamăna. “Biserica va fi dotată cu o centrală termică Viadrus de 45 kw si echipamentul aferent instalării acesteia, în scopul încălzirii bisericii pe timp de iarnă. Costul echipamentului va fi suportat din bugetul local, în timp ce enoriaşii vor suporta costul manoperei pentru instalarea centralei. Valoarea investiţiei suportată de primărie este de 13.000 de lei, fără TVA”, a mai afirmat primarul Ionescu.

Letiţia Lazăr