Cătălin Avan, la preluarea celui de-al treilea mandat ca primar: “La fiecare decizie majoră mă sfătuiesc cu Dumnezeu”
Primarul Comunei Păușești-Otăsău, Cătălin Avan, a preluat cel de-al treilea mandat de edil și a avut un mesaj de suflet pentru oamenii din localitate, dar și pentru consilierii locali.
“Am ajuns viceprimar al acestei localități după ce fostul primar a fost imobilizat la pat în urma unui accident. După trei săptămâni de viceprimar a trebuit să preiau frâiele localității și nu mi-a fost deloc ușor. Am avut mari emoții dar, cu sprijinul colegilor, am trecut cu bine peste acea perioadă. Apoi Dumnezeu m-a ajutat și am ajuns primarul localității în 2016, 2020 și acum în 2024. Avem colegi noi, le spun bun venit în Consiliul Local Păușești-Otăsău, sunt și colegi mai vechi. Eu pot să vă asigur că ușa mea este deschisă și în continuare pentru oricine. De asemenea, vă garantez că și pe viitor rămân deschis pentru orice opinie, dar decizia finală o iau eu pentru că răspund pentru acest lucru. Vă garantez că atunci când iau decizia finală, o iau după ce mă sfătuiesc cu Dumnezeu. Sper ca la acest final de mandat să ne vedem, să ne privim în ochi, cu convingerea că am făcut tot posibilul pentru ca oamenii din comună să o ducă mai bine. Le mulțumesc celor care m-au votat și sunt convins că și cei care nu m-au votat se vor convinge că au greșit. Pe toți îi voi trata în mod egal”.