Antrenori de top pentru FCP Otăsău. Bucuroaia și Baciu vor promovarea

Lidera incontestabilă a eșalonului patru, FCP Otătău, are o nouă bancă tehnică. Antrenorul Adrian Popa a decis să își prezinte demisia dar primarul Cătălin Avan a găsit rapid o soluție. Formația aflată pe primul loc are un cuplu de tehnicieni de top: Bucuroaia-Baciu și își propune promovarea în Liga a III-a.

“Marcăm începutul unui nou capitol pentru echipa noastră, A.S.F.C. Păușești Otăsău, sub îndrumarea antrenorului principal, Sorin Bucuroaia, și a directorului tehnic, Marius Baciu! Cu mult entuziasm și încredere în noua conducere tehnică, suntem siguri că, la finalul acestui drum, vom atinge toate obiectivele stabilite pentru acest sezon: câștigarea campionatului și calificarea în Liga a 3-a prin victoriile din meciurile de baraj. De asemenea, dorim să mulțumim din suflet lui Adi pentru devotamentul și munca depusă la clubul nostru. A avut un rol esențial în evoluția echipei și îi urăm mult succes în continuarea carierei sale. Acum, este momentul să ne îndreptăm atenția spre viitor și să le urăm bun venit în familia noastră lui Sorin și Marius! Suntem pregătiți să luptăm împreună pentru victorie, iar energia și determinarea lor ne vor ajuta să ne îndeplinim visul. Mult succes și să avem parte de un sezon plin de realizări!”, spune primarul de la Otăsău, Cătălin Avan.