Cristian Buican, mesaj la început de an universitar: Un nou început, noi speranțe
“Astăzi începe noul an universitar; zeci, sute de mii de tineri își încep sau își continuă pregătirea superioară. Învățământul universitar român și-a atins veritabila maturitate în ultimii ani, întrucât s-a produs o mai bună întâlnire între cererea de pe piața muncii și specialitățile în care s-au pregătit tinerii. Această optimizare a condus la un interes mai mare al tinerei generații pentru specializare și perfecționare, astfel încât să-și poată asigura un viitor mai bun pentru sine și pentru patrie.
Liberalii români au încurajat dintotdeauna dezvoltarea individuală, pregătirea superioară și integrarea tinerilor specialiști în economie, în administrație, în diversele domenii de activitate, în special în cele cu tehnologie avansată și valoare adăugată sporită.
Apreciez munca profesorilor de la fiecare nivel al sistemului de învățământ și îmi exprim respectul pentru eforturile profesorilor făcute de aceștia, de elevi și de studenți, precum și de familiile lor pentru ca România să poată progresa prin cunoaștere, prin cercetare și eficiență.
Urez, împreună cu colegii mei liberali din județul Vâlcea, studenților și profesorilor acestora un nou an rodnic de studii, succes în pregătire și în integrarea în viața economică și socială a României” –
Deputat PNL Cristian Buican.