53 de genişti au depus jurământul la Centrul de Instruire pentru Geniu EOD şi Apărare “Panait Donici” Rm. Vâlcea
Pentru prima dată după 9 ani, 53 de genişti profesionişti, pregătiţi la Centrul de Apărare pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN, au depus jurământul la Râmnicu Vâlcea, chiar în incinta unităţii. Printre cei care au depus jurământul se află două fete, una dintre ele are vârsta de 38 ani.
„Jur credinţă patriei mele, România!
Jur să-mi apăr ţara chiar cu preţul vieţii,
Jur să respect Constituţia, legile ţării şi regulamentele militare!
Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”, a fost legământul rostit într-un glas, vineri, 04 noiembrie 2016, pe platoul central al Centrului de Instruire pentru Geniu EOD şi Apărare CBRN „Panait Donici” din Râmnicu Vâlcea, de către cei 53 soldaţi profesionişti ai armei geniu, armă nobilă a Armatei României.
În prezenta a 200 de rude care au venit să ii susţină pe militari la eveniment, cadre militare în rezervă şi în retragere, elevi ai şcolilor din municipiu precum şi reprezentanţi ai organizaţiilor sociale şi culturale din Râmnicu Vâlcea, a avut loc o ceremonie militară şi religioasă. Programul a început cu întâmpinarea persoanei oficiale, prezentarea onorului şi trecerea în revistă a efectivelor, alocuţiunea comandantului Centrului despre semnificaţia Jurământului Militar, oficierea serviciului religios, prezentarea onorului la drapel şi deplasarea Drapelului de Luptă în faţa formaţiei, rostirea Jurământului Militar de către soldaţii profesionişti, rostirea Rugăciunii de Sacralizare a legământului, adresarea îndemnului, de către comandantul Centrului, către soldaţii profesionişti care au depus Jurământului Militar.
Prezenţi la eveniment au fost şi subprefectul de Vâlcea, Aurora Gherghina, preşedintele CJ Vâlcea Costi Rădulescu şi viceprimarul Râmnicului Sebi Veţeleanu, care au susţinut alocaţiuni, în care i-au felicitat pe cei care au ales arma de geniu ca meserie.
S-a intonat Imnului Naţional al României de către întregul efectiv participant la ceremonie şi a avut loc defilarea efectivelor Centrului. De asemenea, celor care au vizitat unitatea le-au fost prezentate echipamentelor specifice structurilor de geniu şi EOD.
Până în prezent, în ultimii nouă ani militarii au fost prezenţi în alte locuri din ţară, pentru a jura credinţă ţării. După pregătirea pe specialităţi care are loc la Rm. Vâlcea, fiecare dintre cei 53 de militari vor fi repartizaţi la unitatea la care au fost arondaţi. (L.L.)