Vâlceni amendați pentru jocuri de noroc
Doi bărbați, de 52 și 57 de ani, din Rm. Vâlcea, au fost surprinși de polițiștii municipiului Râmnicu Vâlcea, în timp ce practicau jocuri de noroc într-o societate comercială din municipiul Râmnicu Vâlcea.
“Cei doi bărbați, precum și administratorul societății comerciale au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare totală de 3.000 de lei în conformitate cu prevederile legale în vigoare, fiind indisponibilizate suma bani și jocul de cărți. Totodată, în aceeași societate comercială, a fost depistat un bărbat în vârstă de 55 de ani, care în urma controlului corporal, asupra acestuia a fost găsit un obiect ascuțit înțepător. Bărbatul a fost condus la sediul unității de poliție, în vederea continuării cercetărilor”, au comunicat polițiștii vâlceni.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase”, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.