Cum şi de ce a ajuns Virgil Pîrvulescu un aprig duşman al PNL Vâlcea
O veche expresie populară spune că “facerea de bine este … de mamă!”. Actualul, încă, viceprimar al municipiului Râmnicu Vâlcea a fost primit acum câţiva ani, cu mare tam tam, în PNL.
Nimeni nu a înţeles atunci de ce un fost seCretar de stat în Guvernul doamnei Viorica Dăncilă este creditat de liberali pentru a conduce o organizaţie politică locală şi pentru a candida la postul de primar al municipiului!
A pierdut alegerile, dar PNL l-a susţinut şi a negociat cu cei din USR ca domnul Virgil Pîrvulescu să ajungă viceprimar.
Din această poziţie a adus deservicii nu numai cetăţenilor Râmnicului prin politica sa de blocare a proiectelor primarului Gutău dar şi deservicii partidului liberal deoarece consilierii acestui partid ajunseseră nişte marionete obligate să stea în sala de şedinţe în loc să stea la masă cu ceilalţi membrii ai consiliului şi să voteze mereu împotriva logicii bunului simţ.
S-a distanţat de conducerea judeţeană, a făcut declaraţii împotriva acesteia, a anunţat că vrea să fie lider judeţean, a adus în partid fel de fel de doamne şi domni care nu aveau de a face cu PNL.
Şi l-au lăsat să facă ce a vrut. Mai mult, l-au lăsat liberalii să mai candideze o dată, de această dată cu un rezultat dezastru, la primărie.
În loc să-şi asume înfrângerea, domnul Pîrvulescu a anunţat că a fost sabotat în alegeri de conducerea judeţeană şi a încurajat o camarilă condusă de un individ oarecare să pornească o răzmeriţă ce a culminat cu organizarea de miting ( neautorizat) liberal împotriva conducerii judeţene liberale, în faţa sediului partidului.
Răzvrătiţii au fost excluşi recent din partid. Pîrvulescu a rămas să mai încaseze nişte sute de milioane din primărie fără să meargă la servici.
Nici nu are când pentru că acum este preocupat să –şi strângă semnături. Ba pentru o cadidatură independentă la Camera Deputaţilor, ba pentru una din partea unui partid de buzunar.
Ce scop are acest om pentru a candida fără nicio şansă la Parlamentare?
Unul singur!
De a face rău PNL, de a rupe voturi şi de a contribui la o înfrângere a PNL la alegerile ce urmează, astfel încât partidul să piardă măcar unul din cele trei mandate de parlamentar care le are acum. Visul lui Pîrvulescu este însă ca PNL să piardă două mandate, iar apoi conducerea naţională să-l schimbe din funcţia de preşedinte pe deputatul Cristian Buican.
Cum crede acest om că apoi ar ajunge el preşedinte de organizaţie judeţeană? Păi, simplu, dacă a văzut că-i merge cu liberalii, crede că-i va merge mereu.
De ce a ajuns acest om să facă atâta rău PNL? Pentru că a fost încurajat de cei ce trebuiau să-l ejecteze din partid imediat după primele aroganţe.
Dacă erau cerebrali, de fapt, nici nu l-ar fi primit pe ipochimen în partid!
Traian GUMINSKI