FOTO/VIDEO: Incendiu la Racovița de vegetație! Case în pericol! Marți, 3 septembrie 2024, a fost chemat elicopter în ajutor

https://youtube.com/shorts/KNkkHMx9qbQ?feature=share

Incendiu devastator de vegetație în localitatea Racovița, unde pompierii militari vâlceni s-au luptat cu flăcările într-o zonă greu accesibilă încă de la orele 15.00. La ora 19.00 suprafața incendiată estimată a fost de aproximativ 15 ha de vegetație uscată.

Au intervenit cu două autospeciale cu apă și spumă, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetație uscată. A fost anunțat și SVSU din localitate. Incendiul s-a manifestat în ascensiune către versant, în condiții de vânt puternic, iar accesul greu accesibil a îngreunat acțiunea pompierilor care s-au deplasat pedestru. Au fost mobilizați peste 20 de pompieri, precum și cetățeni, personal SVSU ș.a.

„A fost făcută solicitare pentru resursă aeriană, care este posibil să ajungă mâine, 3 septembrie 2024. Se acționează cu prioritate pentru protejarea caselor din proximitatea incendiului, concomitent cu operațiunile de stingere. Suprafața incendiată este de aproximativ 10 ha de vegetație uscată, coronament, litieră, doborâturi, mușchi, în pădure mixtă de foioase cu rășinoase, într-o zonă montană, la cota 600 m. La ora 19.00 total forțe și mijloace de intervenție la incendiu de fond forestier din localitatea Racovița, sat Copăceni punct Râul Băiașu: ISU – 3 autospeciale și 21 de pompieri militari; SVSU local – 4 persoane, Ocoale Silvice – 11 persoane”, a comunicat maior Albinaru Sorin – purtător de cuvânt al ISU Vâlcea.

Potrivit prevederilor legale, arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase este strict interzisă (articolul 94, alineatul (1), litera n, din OUG nr.195/2005 privind protecția mediului) și constituie contravenții, sancționându-se cu amendă de la 7.500 lei (RON) la 15.000 lei (RON), pentru persoane fizice, și de la 50.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON), pentru persoane juridice.

“Amenzile noastre sunt mai mici, între 1000 și 2500 de lei”, a transmis maior Albinaru Sorin – purtător de cuvânt al ISU Vâlcea.