Povestea lui “The Hammer Hit“, marea speranță a boxului vâlcean

Daniel Ciuma, supranumit “The Hammer Hit“, este pugilistul în care își pun mari speranțe iubitorii sportului vâlcean. Sportivul de 24 de ani a bifat în iulie a cincea victorie consecutivă la profesioniști, două la puncte și trei înainte de limită și în scurtă perioadă va avea parte de adversari puternici, implicit șansa de a urca mult în clasament.

De curând, pugilistul născut la Băbeni are un nou impresar, Roberto Boboc, garanția că va avea o carieră de mare succes. Daniel își amintește cum a fost prima zi într-o sală de box, acum zece ani:
“M-am apucat de box în 2014, am simțit ceea ce simt și acum când mă duc la antrenament: entuziasm și plăcerea de a boxa. Îmi place acest sport, îl iubesc. Colegii au fost de treabă din prima zi, dornici să fie alături de noi colegi de sală. De asemenea, am avut parte de un antrenor mereu gata să ne învețe tot ce știa, tot ce ne putea ajuta. În trecut am încercat handbalul și fotbalul dar, se pare, jocul de echipă nu era pentru mine fiindcă eram foarte individualist. Îmi place să dețin controlul, să am eu frâiele jocului”.

Cea mai importantă victorie

Daniel a cucerit titlul de campion national și spune că meciul din finala de Under 22 este cea mai important victorie din cariera sa: “Cea mai importantă victorie a fost pentru mine cea de la Under 22 unde în finala am câștigat și am ieșit campion național pentru prima dată în cariera mea. Am fost plin de emoție și de bucurie. Am mai avut medalii de bronz și de argint dar nu atinsesem apogeul, nu mai fusesem pe prima treaptă a clasamentului. Următoarea mea victorie a fost și ea important, la profesioniști când am avut debutul, unde am reușit să mă impun și să am un început cu dreptul în boxul profesionist”.

“Formăm o echipă imbatabilă”

“The Hammer Hit“ crede că echipa din care face parte este foarte importantă pentru a face performanță în boxul profesionist: “În cariera mea, pentru a avea succese notabile, oameni ca domnul Marcel Boboc (n.r. vicepreședinte al Ligii Profesioniste de Box, fost mare pugilist) joacă un rol important fiindcă formăm o adevărată echipă imbatabilă. Fără cei din echipa mea: Marcel Boboc, Roberto Boboc, Liviu Ungureanu, Mihai Barbu și Alex Panek, care sunt mereu alături de mine, nu cred că puteam să reușesc, pentru că luăm decizi importante, trebuie să atingem cele mai înalte culmi în lumea sportului.”

“Vreau să mă lupt pentru un titlu mondial”

Daniel are un vis, să se bată pentru un titlu mondial și pentru acest vis se antrenează zilnic și participă la gale de referință: “Următorul meu meci o să fie pe 20 septembrie, în București, la categoria super mijlocie. În prezent am cinci victorii la profesioniști, mă pregătesc intens cu două antrenamente pe zi și vreau să fac lumea care mă susține să fie mândră de mine. De fiecare dată îmi doresc să câștig următorul meci. Data trecută am suferit o accidentare înainte cu 2 zile de meci și eram foarte supărat fiindcă nu puteam boxa dar nu am vrut să dezamăgesc și să las toată munca deoparte și am împins limita spre extrem, am reușit chiar să mă impun și să mă întorc victorios. Fiecare își dorește să ajungă cât mai sus, zilnic mă gândesc să ajung să mă bat pentru un titlu mondial și să îl aduc acasă în România unde îi este locul. Îmi doresc să devin campion mondial, dar asta cu multă muncă, răbdare, ambiție și dorință fiindcă dacă nu am aceste patru elemente nu o să reușesc. Lucrurile mărețe au necesitat timp să fie ridicate. Dacă în viitor voi avea șansa de a boxa în străinătate, o să fie o onoare dar tot România o voi reprezenta și i voi duce steagul peste tot cu mine fiindcă sunt român și sunt mândru de asta”.

Daniel Ciuma este familist convins și în timpul liber prefer să fie alături de cei dragi.
“În timpul liber, în afara antrenamentelor, sâmbăta și duminica, îmi place să ofer timp familie, să desfășurăm anumite activități, plimbări în aer liber. Mereu avem câte ceva plănuit pentru ziua respectiva fiindcă nu am fost genul de persoană spontană mereu, mi-a plăcut să îmi plănuiesc dinainte ce am de făcut!”, conchide Daniel.

Gabriel Cîrjaliu