Primăria Râmnicului a semnat primul contract de finanțare în cadrul Regio 2021 – 2027, iar valoarea proiectelor cu fonduri nerambursabile a depășit un miliard de lei!
Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea a semnat primul contract de finanțare în cadrul Programului Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027 pentru proiectul “Lucrări de reabilitare și modernizare Școala Gimanzială nr. 4”, cod SMIS 318564. Valoarea totală a proiectului este de 10.508.821,01 lei din care valoarea totală eligibilă este de 9.380.730,78 lei. Perioada de implementare a proiectului este de 23 luni de la data semnării contractului de finanţare, respectiv până la data de 30 aprilie 2026. Principalele lucrări ce vor fi realizate în urma implementarii proiectului vizează consolidarea structurală, izolarea termică a clădirii (pereți exteriori, ferestre, tâmplărie, planșeu peste ultimul nivel, planșeu peste subsol, învelitoare), introducerea, reabilitarea și modernizarea sistemelor de încălzire, a rețelelor și instalațiilor, inclusiv de furnizare a apei calde de consum, repararea trotuarelor de protecţie în scopul eliminării infiltraţiilor la infrastructura clădirii, crearea de facilităţi pentru persoanele cu dizabilităţi, modernizarea instalației electrice, înlocuirea corpurilor de iluminat și montarea de panouri fotovoltaice. Școala Gimnazială nr. 4 – la fel ca alte zeci de unități de învățământ din municipiu – mai este beneficiara a două proiecte cu finanțare nerambursabilă: „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar” (prin PNRR, proiect în derulare) și „Consolidarea capacităţii unităților de învățământ preuniversitar de stat în vederea gestionării situației de pandemie generată de virusul SARS-CoV2” (prin Programul Operațional Infrastructură Mare, proiect finalizat).
Odată cu semnarea acestui contract de finanțare, valoarea totală a proiectelor pentru care Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea a obținut finanțări nerambursabile în ultimii ani a trecut de un miliard de lei, ajungând la 1.002.805.305 lei, din care suma fondurilor atrase este de 876.125.272 lei, conform Hărții proiectelor cu finanțare nerambursabilă ale Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea, disponibilă la adresa www.ramnicuvalcea.finantariexterne.ro.