Expoziție de mașini de epocă sâmbătă, 10 august, în centrul Râmnicului
În parteneriat cu Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, filiala Vâlcea a Retromobil România organizează sâmbătă, 10 august, în Scuarul Mircea cel Bătrân, cea de-a patra ediție a expoziției de mașini de epocă „Fabricat în România”. În centrul Râmnicului vor poposi pentru câteva ore 35 de automobile și motociclete, atestate ca vehicule istorice, fabricate la noi în țară în perioada comunistă, dar și câteva modele mai vechi. Iubitorii mașinilor de epocă sunt așteptați între orele 10.30 – 14.30 pentru a admira, fotografia sau chiar proba vehiculele prezentate, accesul publicului fiind gratuit.