Aducând cinste și onoare României: Alți sportivi și antrenori vor beneficia de o lege promovată în acest mandat de deputatul Eugen Neață

Sportivii de top ai țării noastre, cei ce au obținut medalii la competițiile sportive internaționale, dar și antrenorii lor, vor beneficia de rente viagere datorită perseverenței deputatului vâlcean Eugen Neață, cel ce a reușit în 2022, după 2 ani de muncă și discuții în comisii parlamentare, dar și în conducerile Federațiilor de Sport din țară, să transforme un proiect legislativ într-o lege extreme de utilă marilor performeri din sport dar și celor ce i-au antrenat.
Acum, imediat după rezultatele remarcabile obținute la Paris de sportivii noștri, și medaliile olimpice, parlamentarul vâlcean, recunoscut pentru o comunicare constant pe pagina sa de facebook cu electoratul, a transmis un mesaj prin care fiecare cititor înțelege exact de ce a luptat parlamentarul vâlcean pentru rentele viagere ce le vor primii medaliații olimpici:

“Aur, argint și bronz.
Acestea sunt cele trei care contează la Jocurile Olimpice, în versiunea lor modernă, configurată de Pierre de Coubertin în urmă cu mai mult de o sută de ani. Fondatorul Comitetului Internațional Olimpic – istoric și pedagog francez – este cel care a lăsat pentru omenire și zicerea care se aplică de atunci tuturor domeniilor în care oamenii concurează de-a lungul vieții lor: „Ai învins, continuă. Ai pierdut, continuă!”
Când am mers prima dată la Comitetul Olimpic și Sportiv Român, în urmă cu mai mult timp, m-am gândit că olimpismul nu înseamnă decât această măreție a competiției în care, dacă ești, înseamnă că exiști cu adevărat. Ca parlamentar, a trebuit să fac mai multe vizite instituției care se ocupă de olimpicii noștri, în pregătirea unor inițiative legislative care să recompenseze mai clar și mai consistent efortul pentru performanță pe care sportivii și antrenorii lor îl fac pentru a cuceri aurul, argintul și bronzul la Jocurile Olimpice, din patru în patru ani.
Număr și eu, ca și dumneavoastră medaliile care se adună pentru România la Jocurile Olimpice de la Paris. Aurul lui David Popovici (înot) și al dublului Andrei Cornea și Marian Enache (canotaj), argintul Ancuţei Bodnar și al Simonei Radiş (canotaj) și bronzul lui David Popovici într-un bazin cu cei mai mari înotători ai lumii, în acest moment. În spatele fiecăreia dintre aceste medalii se află zile, săptămâni, luni, ani și decenii de efort, de antrenament, de gândire și de curaj greu de descris în cuvintele puține cu care vorbim. Pregătirea este aceeași pentru toți cei ce participă la competițiile sportive de la Paris, nu numai pentru cei care primesc medaliile puse în joc. Ne mândrim cu cei ce urcă pe podiumul de premiere, dar ne gândim întotdeauna și la cei pe care i-am văzut participând doar sau la cei pe care nu îi vedem deloc. Antrenori, medici, nutriționiști, manageri, părinți și federali români. Și ei participă la acest efort colectiv pe care un popor întreg îl face pentru a se confrunta o dată la patru ani cu alte popoare care reușesc să-și trimită sportivii la acest nivel. Numărăm medaliile în continuare – două de aur, una de argint și alta de bronz – și ne gândim la performanța tuturor celor care se află acum la Paris pentru a concura sau pentru a lucra în folosul concurenților români.
Ai învins, continuă. Ai pierdut, continuă!”.