Braconieri prinși la Galicea, pe râul Olt!
În urma unor activități desfășurate de către polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județan Vâlcea – Serviciul Ordine Publică, împreună cu ce ai Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol sâmbătă, 27 iulie 2024, au fost depistați în flagrant delict, în localitatea Galicea, trei persoane cu vârste de 20, 32 și 57 de ani, din localitate, care pescuiau ilegal cu unelte neautorizate pe râul Olt.
Totodată, au fost identificate și indisponibilizate 2 ambarcațiuni, 18 plase de pescuit, precum și cantitatea de aproximativ 55 de kg de pește, de diferite specii, bunuri estimate în valoare totală de aproximativ 12.300 de lei.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun față de aceștia.