Surpriză de proporții pentru copiii din Vlădești – a doua ediție a Taberei de Vară organizată de Parohia din comună
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, anul acesta s-a desfășurat Tabăra de Vară la Parohia Vlădești, tabără ajunsă la ediția a II a. Tabăra s-a adresesat copiilor cu vârste cuprinse între 8 și 14 ani, care au domiciliul pe raza Parohiei Vlădești cu hramul “Nașterea Maicii Domnului”.
Olărit în prima zi
Prima zi a taberei a început cu Rugăciunile începătoare și Rugăciunea de binecuvântare pentru deschiderea taberei. Copiii au fost întâmpinați cu fructe, apă, sucuri și la prânz au servit pizza. Ziua a fost dedicată olăritului, iar copiii au creat pe roțile din cadrul Căminului Cultural Vlădești, vase din lut sub îndrumarea domnilor Eugen și Violeta Pătru. În continuare fiecare copil a creat câte o figurină din lut prin metoda modelajului. La final, au primit câte un vas din partea domnilor Eugen și Violeta Pătru pe care l-au pictat și l-au luat acasă!
Distracție la Valea Ursului
În cea de-a doua zi a taberei, copiii au petrecut o după amiază minunată la Parcul de distracții Valea Ursului JoyPark din Vlădești, unde au cântat, au dansat, s-au dat pe pista de tubing, s-au dat în tiroliană, au jucat fotbal și jocuri interactive, totodată formând frumoase relații de prietenie. Apoi au luat cina împreuna și s-au bucurat de soare, de o ploaie binecuvântată și de oameni dragi. “Mulțumim soților Beldiman, proprietarii Valea Ursului JoyPark din Vlădești, care ne-au găzduit și anul acesta cu multă dragoste, oferind accesul cu titlu gratuit tuturor copiilor. A fost o seară memorabilă!”, spun organizatorii.
Teatru în ziua a treia
În c ea de-a treia zi a taberei, a fost pusă în scenă piesa de teatru “Ciofu cel Viclean” sub coordonarea doamnei Iuliana Mateescu, Consilier al Sectorului Cultural din cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului și a unor actori din cadrul “Teatrului Ariel” al Orașului Râmnicu Vâlcea. Copiii au fost serviți cu apă, sucuri, fructe și pizza de post. Totodată, după încheierea piesei, copiii au confecționat marioneata numită “Cioful cel Viclean”, iar ca drept recompensă au primit și cartea numită “Ciofu o pasăre marghioală”. “Mulțumim Domnului Primar Adrian Cosac, primarul Comunei Vlădești care ne-a pus la dispoziție “Căminul Cultural Vlădești” pentru desfășurarea unor activități dedicate copiilor”, conchid organizatorii taberei.