Două trasee noi de autobuz în Vlădeşti
În anul 2022 nouă localităţi au constituit un ADI Transport în Vâlcea. Comuna Vlădeşti face parte din această asociere care deja a reuşit să obţină o finanţate de 103 milioane lei prin PNNR. Investiţia presupune achiziţionarea a 26 de autobuze electrice şi 13 microbuze electrice, realizarea a 39 de staţii de încărcare lentă şi 9 staţii de încărcare rapidă.
Primarul Adrian Cosac a anunţat că a reuşit obţinerea acordului pentru prelungirea Traseului 3 ETA până în satul Priporu şi introducerea unei curse noi , cu microbuzul,din centrul comunei până în satul Fundătura. “Cele două trasee au fost deja aprobate de Consiliul Director al ADI Transport”, a declarat edilul din Vlădeşti. (T.G.)