CAS VÂLCEA – 25 de ani de la înființare
CAS Vâlcea este la ceas de sărbătoare. În urmă cu 25 de ani s-au înființat casele de asigurări de sănătate.
„Anul acesta se împlinesc 25 de ani de la înființarea caselor de asigurări de sănătate ca instituții publice autonome. Eu sunt în instituție din data de 01 iulie 1999, iar din poziția mea actuală, doresc, cu această ocazie, să transmit un mesaj de recunoștință adresat întregii echipe CAS Vâlcea (un număr de 133 foști sau actuali colegi) și totodată celor 10 președinți/directori generali care au fost la conducerea instituției înaintea mea și care a/au contribuit în cei 25 de ani la consolidarea poziției CAS Vâlcea în topul instituțiilor publice deconcentrate din județ. Predecesorii mei la conducerea CAS Vâlcea, în ordinea în care au manageriat instituția, primul Președinte fiind domnul Mihalache Cârstea, perioadele în care au fost al conducere, îi apreciez pe toți în egală măsură, de la toți am avut de învățat, am crescut lângă dumnealor aici și le mulțumesc din suflet pentru tot. Mulțumim de asemenea tuturor partenerilor și colaboratorilor noștri instituționali, CNAS, furnizori de servicii medicale, CMR, DSP, Asociațiile medicale profesionale, autorități locale, angajatori persoane fizice și juridice etc. Vă mulțumim dumneavoastră presa și nu în ultimul rând mulțumim asiguraților cărora ne străduim să le apărăm drepturile și să-i reprezentăm, cât mai bine”, a precizat Alin Voiculeț, directorul general CAS Vâlcea.