CARAVANA OFTALMOLOGICĂ vine la BUJORENI. Înscrieți-vă copiii la un consult GRATUIT!
Primarul comunei Bujoreni, Gheorghe Gîngu, face un apel către părinții care au copii pentru un consult oftalmologic gratuit. Edilul spune că timp de două luni a făcut demersuri pentru ca Asociația Casa Bună să vină în comuna Bujoreni.
“Pentru că ne pasă de copii, pentru că sănătatea lor este pe primul loc, am adus la Bujoreni Caravana oftalmologică. Timp de două luni am făcut demersuri pentru ca Asociația Casa Bună să vină în comuna noastră, dar am reușit!
Astfel, sâmbătă, 27 aprilie 2024, doi medici și asistenți vor efectua CONTROALE oftalmologice GRATUITE, la Grădinița Lunca. Beneficiari vor fi 100 de copii cu vârste cuprinse între 3-18 ani, iar după ce vor fi consultați, li se va face o rețetă. Dacă micuții vor avea nevoie de ochelari, le vor fi asigurați GRATUIT.
Prin această acțiune ne adresăm în principal familiilor cu venituri reduse, însă se vor efectua consultații tuturor copiilor prezenți. Consultațiile se vor desfășura doar în prezența unui părinte sau tutore al copilului, cu acordul acestora.
Pentru înscrieri/programări și mai multe informații, vă rog adresați-vă compartimentului Asistență socială din cadrul Primăriei Bujoreni:
Laura Cirican – asistent medical comunitar (0758 118 468)
Mirela Copilu – mediator sanitar (0758 118 471)
Mihaela Georgescu-Nueloiu – consilier asistent social (0746 126 254)
De asemenea, îl puteți contacta și pe consilierul local Mărunțelu Ilie Luță (0746 401 833) care cu siguranță va oferi sprijinul și îndrumările necesare”, precizează Gheorghe GÎNGU, Primarul comunei BUJORENI.