TRAGEDIE! O fetiță de numai cinci ani și-a pierdut viața într-un accident la Mihăești
Un accident grav a avut loc în această seară de luni, 8 aprilie 2024, eveniment rutier în localitatea Mihăești, pe DN 67, km 181 + 700 m.
Din verificările polițiștilor vâlceni, a reieșit faptul că a avut loc o coliziune între un autoturism condus de o femeie, de 30 de ani, din localitatea Mihăești și un alt autoturism condus de o femeie, de 54 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea.
Prezenți la fața locului au fost forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea și Punctului de Lucru Bunești, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și o ambulanță SAJ.
“În urma impactului, a rezultat rănirea unei minore, din localitatea Mihăești, fiindu-i efectuate manevre de resuscitare la fața locului. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Cercetările sunt continuate de către polițiști pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-au produs evenimentul. Din nefericire, minora nu a răspuns manevrelor de resuscitare, medicul aflat la fața locului a declarat decesul victimei. Trupul neînsuflețit al fetiței va fi transportat la Serviciul de Medicina Legală Vâlcea”, au comunicat polițiștii vâlceni.
Traficul este deviat pe DJ 647 Mihăești – Băile Govora.