FOTO/VIDEO: Doi tineri și-au pierdut viața la Drăgoești, într-un accident! Minoră de 14 ani transportată la spital în stare gravă
Accident mortal în localitatea Drăgoești, pe DJ 678, în noaptea de 6 spre 7 aprilie a.c., în jurul orei 03.30, când doi tineri și-au pierdut viața, iar o fată de numai 15 ani a fost transportată la spital în stare gravă.
Din verificările polițiștilor vâlceni, a reieșit faptul că, un tânăr, de 22 de ani, din municipiul Drăgășani, în timp ce conducea un autoturism ar fi intrat în coliziune cu un autoturism staționat în afara părții carosabile și cu un stâlp.
Pompierii vâlceni s-au deplasat de urgență la locul evenimentului cu forțe din cadrul Punctului de Lucru Dobroteasa (ISU Olt) și Detașamentelor de Pompieri Râmnicu Vâlcea și Drăgășani, cu două autospeciale de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și trei ambulanțe SAJ.
“Echipajele operative sosite la locul intervenției au constatat că în accidentul rutier au fost implicate două autoturisme și 3 ocupanți, iar într-unul se aflau 2 victime încarcerate, inconștiente. În urma evenimentului rutier un autoturism a lovit un stâlp electric, firele de la stâlp aflându-se pe carosabil.
S-a procedat de urgență la extragerea victimelor încarcerate care au fost predate, inconștiente, echipajelor medicale. Din nefericire, echipajele SAJ au declarat decesul celor două persoane.
A treia persoană implicată în evenimentul rutier a fost transportată la UPU Vâlcea de către echipajul SAJ, cu traumatism la coloana cervicală”, au comunicat pompierii vâlceni.
Cercetările sunt continuate de către polițiști, in cadrul unui dosar penal, sub supravegherea unui procuror, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.